dintr-o carte a lui Eugen Ionesco care m-a impresionat pe moment suficient cat sa copiez dar al carei titlu nu mi-l amintesc azi

...Se numara doar cativa supravietuitori ai acestui imens naufragiu.(..) Razboaie, boli, sinucideri, asasinate, puscarii, batranete. Ce-a devenit acest tineret? Acesti scriitori si acesti poetii, si aceste genii, acest tineret, "tanara generatie", cum cu mandrie se intitula, neinchipuindu-si ca batranetea, moartea existau, ca ele o asteptau la capatul drumului. Unde sunt eternii tineri cum se credeau ei? Sau, in orice caz, creatorii de capodopere nemuritoare, "capodopere" uitate, ingropate, disparute prin zeci de mii de alte capodopere, gramezi si gramezi si gramezi de tablouri, de hartie, de hartii, de vorbe pe care le-a luat vantul, vantul, vijeliile istoriei sau numai timpul, caest hau implacabil, durata care uzeaza, distruge, sfasie, dizolva totul. Banalitati, da banalitati, adevaruri. Adevaruri pe care fiecare, fiecare generatie le descopera prograsiv, cu aceasi uimire, aceasi disperare, aceasi jale de secole, de secole, de secole. Si, de asemenea, aceasta descoperire e o banalitate, neasteptat adevar. Pacaliti ce suntem.


IN mine prea multe vicii, prea mute defecte, prea multa vanitate, prea mult amor propriu, prea egoist, prea mult eu..


Nemurirea: e cea ce vrem. A supravietui. Amagire.
Dar ceea ce trebuie este sa-l iubesti pe Dumnezeu pana la a voi sa te topesti in El.
Atunci n-ar mia fi nemurirea , ar fi Eternitatea.
Pentru a ajunge sa-l cunosti pe Dumnezeu, Strabati pana la capatul unei vieti de asceza, de asceze.
Sau atunci inesperabila convertire, intr-o clipa a eului nostru , in intregime. Si asta se poate.
Eternitate, Nu nemurire. Nu ajunge nemurirea.
Adevarata viata. Un absolut care nu s-ar impreuna cu viata decat situand-o pe ea insasi dincolo de orice miscare.
Pentru a intelege asta imi lipseste inteligenta spirituala....

...Si atunci? Sa fim modesti! Sa ne facem trebsoara. Cat de literara, cat de picturala ar fi ea. Dumnezeu va face ceva din ea, sunt aproape sigur, intr-un chip mult superior rasplatirii mondene, artistice. Sa ne facm treaba, modest, foate modest. chiar daca ne-o facemnu in lumina divina, ci dincolo de imagini, ci de-a curmezisul imaginilor, penumbrelor, pentru noi, totusi, stralucind de o lumina ce reflecta, cat de putin, lumina...

Nu eram mosneag cand ne-am casatorit- nu stiam ca vom imbatrani. (pg 148)