Franturi de panica

frica... de viata, de moarte, de boli si suferinte, de noi insine, de cei din jur, de locuri noi, de vicii, de singuratate si independendenta, de a fi in permanenta cu cineva, de relatii prea serioase, de implicare sentimentala, de a da ceva din tine si a nu primi inapoi, de viitor si trecut, de mintea si corpul proprii, de lumina si intuneric, de a munci sau a te juca, de a rade prea tare si glumii, de a nu primii aprobarea societatii sau macar a celor apropiati, de a nu avea prieteni, de a nu trai asa cum ne-am imaginat, de esec sau de ratare(conform standardelor sociale sau personale), de necunoscut si intuneric, de soare si lumina...categoriile sunt interminabile..frica poate lua un infinit numar de forme si imgini..nu cred k omul poate macar sa-si imagineze infinitatea de cauze si forme ale acestui sentiment..frica se intipareste in suflet( sau subconstient zic agnosticii)..frica domina pana si prin frica de frica..sentimentul in sine poate creea panika
imaginea fricii- devoratoare, cruda, pura, poate controla si chiar conduce, poate trasa viata si chiar si curma cursul acesteia; frica ne activeaza si doboara..este poate cel mai mare monstru- creeaza si bantuie cosmarurile..
dar oare ce am fi fara frica..am mai misca vreun deget, am mai face vreun efort spre perfectionare fara adrenalina care ne imbata si otraveste venele..oare ne-ar sta inima?